Codul Român al Sustenabilității (CRS) este un instrument de raportare transparentă a activității unei anumite companii din punct de vedere al impactului asupra dezvoltării durabile. CRS se adresează entităților care au obligația de a depune rapoarte nefinanciare/rapoarte de sustenabilitate și celor care doresc să raporteze în mod voluntar. Platforma vine în sprijinul utilizatorilor care se află în căutarea de bune practici în domeniul sustenabilității și a celor care iau decizii comerciale în funcție de importanța pe care o entitate o acordă acestui subiect.
Pentru a raporta, vă puteți autentifica mai jos:
Codul Român al Sustenabilității a fost realizat în cadrul proiectului „România durabilă – Dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030” (cod SIPOCA 613), cofinanțat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA).
Scopul proiectului este implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 prin asigurarea cadrului adecvat de implementare, creșterea capacității instituționale a autorităților centrale, eficientizarea comunicării și colaborării interinstituționale, asigurarea consistenței implementării prin monitorizarea progresului și prezentarea tendințelor de dezvoltare ale României, permițând decizii publice bazate pe dovezi în manieră proiectivă, anticipând evoluții și riscuri sistematice.
Pentru că deciziile importante trebuie fundamentate riguros, pe bază de statistici de înaltă calitate, a fost construită și implementată o bază de date online (agregator) ce integrează date statistice specifice dezvoltării durabile, atât obiective, cât și subiective.
Această pagină web este cofinanțată din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro
Conținutul acestei pagini web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor paginii web.