Codul Român al Sustenabilității - instrument strategic pentru raportarea durabilității

Peste 4000 de companii vor fi obligate să raporteze privind sustenabilitatea începând cu anul 2026. Peste 230 de reprezentanți ai mediului de business au participat, fizic sau online, la evenimentul pe care l-am organizat pentru a prezenta Codul Român al Sustenabilității, ca platformă de raportare unitară și transparentă. În 2018, când a fost introdus acest instrument, bazat pe modelul german, ca obiectiv în proiectul european România Durabilă, reglementările nu erau nici pe departe atât de stricte ca în prezent. Inspirația și viziunea ne-au adus într-un punct în care acest instrument sprijină companiile de toate dimensiunile să se familiarizeze cu standardele de sustenabilitate și să se adapteze treptat la noile reguli. Platforma va fi în continuare dezvoltată și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice și partenerii din mediul de business, vom oferi sprijin pentru raportarea de sustenabilitate, dar și pentru a crește gradul de transparență și acces la aceste informații.


Vezi galerie

 

Această pagină web este cofinanțată din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

Conținutul acestei pagini web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor paginii web.